She's 18 months old, she's 18 months old !

Update : Pusi a împlinit 18 luni, un an şi jumătate. Nu-mi vine să cred ce mare s-a făcut ... şi că e a mea. Purtăm dialoguri, fiecare pe limba ei, însă simt că înţelege tot ce spun şi că acum chiar am un interlocutor.
Ce mai face nou :
- ne strigă pe toţi : mama (la nervi), tata (aaaaaaall the time, geez), mamaie (mai rar), tataie (destul de des)
- ajunge la trepte şi se opreşte, aşteaptă să vină unul din noi să o ajute să urce la ea în cameră
- DOARME NOAPTEAAAAA !!!
- nu prea mai doarme ziua
- merge la frigider şi spune "papa"
- face cu mâna oricui pleacă
- se joacă frumos cu verişoara
- ajunge la clanţă (oh, noooooo)
- se caţără peste tot
- face duş ca oamenii mari
- îl adoră pe tati.

La mulţi anişori, iubita mamei dragă !

Mitocanii de lângă noi

Probabil o să râdeţi sau o să ziceţi că am descoperit apa caldă, dar în seara asta am întâlnit un .. un.... măgar.
Am ieşit cu Eva la plimbare pe Centrul Vechi al oraşului, noi două ca fetele. Vrând să-mi asigur cina, mă îndrept agale către buticul de la parterul unui bloc în căutarea unei conserve de ton. Ajung acolo şi constat că nu există rampă pentru cărucioare. Ok, nu-i nimic, am să ridic tricicleta cu copil cu tot o treaptă. So, here I am, cu un picior ţin uşa deschisă şi mă opintesc şi mă coţopenesc să salt tricicleta cu copil cu tot ca să o bag în magazin. Suddenly, out of nowhere apare un puştan de 17-18 ani, ştiţi, d-ăla de-i laudă "deşteptăciunea" pe la teve zilele astea, şiiiiii da, se strecoară pe lângă fii-mea. Se înghesuie între tricicletă şi tocul uşii. Se furişează efectiv în magazin, lăsându-mă perplexă. N-am fost în stare decât să-i spun "Eşti nesimţit!", bine, d-aia nu mai plouă, oricum nu m-a bagat în seamă....

Ce ar mai fi de zis ? Ziceţi voi, că pe mine m-a lăsat fără cuvinte. Ce-i învaţă, frate, mamele lor acasă ?

Blogul are faţă nouă !

Cum eu mă plictisesc repede, m-am gândit să dau o faţă nouă blogului, de care sper să NU mă plictisesc prea curând !
Culori noi, design mai simpatic, parcă simt că mă reprezintă mai bine. Sper să vă placă şi vouă :)

Worst Fears Episodul 2 – ca persoană

Bun, am trecut în revistă temerile ca mamă, să trecem la astea ale mele, care nu includ copilul.

1. mi-e frică de înălţime, da' rău de tot, nu aşa.... Mă ia cu ameţeală şi când mă uit la televizor. Nu pricep de ce, atunci când eram mică urcam pe bloc, la etajul 11 cum ar veni, şi priveam cu nonşalanţă în jos. Acum n-aş mai avea curajul ăsta. Şi la Vidraru mă ia ameţeala.
2. mi-e frică de apă – deşi m-am tot bălăcit şi merg anual la mare, tot îmi e frică de apă. Câteodată mă gândesc să îmi pun colac, dar mi-e teamă că râde lumea de mine, ditamai femeia cu colac :D
3. mi-e frică de întuneric – da, da, puteţi să râdeţi cât vreţi, mie îmi este teamă de întuneric, de-aia e factura la curent cât e.... (bine că nu o plătesc eu)
4. mi-e frică de viteză – pe bune, chiar îmi e, deşi trebuie să recunosc, mă şi năpădeşte adrenalina şi sentimentul de libertate când sare acul niţel :D dar totuşi, mi-e frică.
5. mi-e frică să rămân singură în casă – în special noaptea, ziua mai e cum mai e, dar noaptea e jale.
6. mi-e frică de şerpi şi păienjeni. Rău.

Prea multe ? Am I a scaredy-cat ?

La mulţi ani, Catinca !

"Acum 1 an, la ora asta, făceam cunoştinţă cu cea care avea să-mi schimbe viaţa pentru totdeauna: Catinca Andreea ! La mulţi ani, dragostea mea! Mami şi tati te iubesc cel mai mult pe lumea asta ! "


La mulţi anişori, fetiţă cu ochi de turcoaz ! Mătuşicile te iubesc tare mult !

Despre mersul în parc cu copilul - un fel de leapşă de la Maria

Am citit la Maria articolul despre parcuri, bine, la noi nu se aplică, deoarece stăm în provincie, însă a fost interesant. Eu chiar mă gandeam ce naiba importanţă are în ce parc mergi, că doar toate sunt la fel, un criteriu de referinţă să zic că ar fi fost distanţa de casă dar stând într-un oraş mic, am exclus-o şi pe asta.
Păi după ce am făcut ceva experimente pe pielea mea, trag concluzia că Târgoviştea e varză (şi) la capitolul parcuri. Am fost într-un părculeţ la 2 minute de casă, între blocuri, era drăguţ din maşină (trec pe lângă el uneori în drum spre casă), însă când am ajuns acolo dezamăgire totală. Fără leagăne-chiloţel, sau tobogane mici, doar nişte drăcii de struţo-cămile pe arcuri din care Eva era să pice grămadă ca nu a ştiut să se ţină, nişte învârtitori, o masă de ping-pong (!) şi leagăne pentru copii mai mari. Am lăsat-o să se joace 15-20 de minute până a venit fericită cu un ciob în mână... Mda, hai maică acasă, că mai bine ne jucăm în curte pe pavele, măcar acolo nu te tai în nimic.
Bun, alt parc la rând. Cumnata mea mi-a sugerat parcul din centru, la Mitropolie, am fost aseară să-l vedem, ştiam unde e dar nu am mai fost niciodată cu copilul. Aici am găsit 5000 de copii cu mame, bunici, matuşi, "da' luaţi pufuleţi şi daţi-i", "nu, mulţumesc", "dar măcar unu, că se uită la noi când mâncăm", "întoarce-te mata cu spatele, na, ce să zic". Ne-am jucat puţin şi aici şi am găsit UN leagăn-chiloţel, unul singurel la care a trebuit să stam la rând ca să o pot balansa câteva minute, nu mai mult că "e coadă şi se plictisesc copiii".
Băncile arhipline, fumători care stingeau ţigările în nisipul în care se joaca odraslele, un tătic care îşi pune copilul destul de mărişor, 8-9 ani gen, să se uşureze la 2 metri de locul de joacă şi în mijloc, clubul seniorilor-debili-care-n-au-ce-face-acasă şi joacă table zgomotos.
Frumoasă imagine, nu ?
Am uitat să scriu despre Active Park, cel care conţine şi aparatele de fitness, again, rili rili crowded şi cu activităţi pentru copilaşi mai mari, deci l-am bifat şi pe ăsta.
Ne-a rămas de încercat parcul Chindia, un fel de final frontier, e cel mai mare, de asta m-am tot ferit că sigur e aglomerat în draci.
Ok, nu sunt antisocială şi vreau ca Eva să interacţioneze cu copii însă sincerrrrr, statul la coadă la leagăne sau tobogane nu sunt pentru noi. Nu mai zic că nu e un petec curat de iarbă în care să am curaj să o las desculţă....

Ecouri ?

Worst Fears Episodul 1 – ca mamă

Vineri seara am fost la o terasă să ne mai descreţim frunţile, evident am luat-o pe Pusi cu noi. Cred că am fost la cea mai puţin baby friendly terasă la care am fost până acum, de când avem copil. Aşezată în pantă, numai asfalt în parcare, astfel că dacă vroia sa o ia la fugă ar fi ajuns pe burtă fără doar şi poate, chiar şi cu genunchii beliţi. Ceea ce a fost mai nasol în toată ecuaţia a fost balustrada, că terasa era la etaj (în pantă, repet), o balustrada in genul ăsteia din poza de mai jos.

 

Eu de obicei la terasă o las să se plimbe singură, mai aleargă, se mai duce la alte mese, mă rog, ideea e că nu am emoţii cum am avut vineri. Vă imaginaţi că am alergat numai după ea de frica să nu se ducă la nenorocirea aia de balustradă şi să cadă în gol. Localul frumos, ce să zic, bun de venit dar nu cu copil aşa mic, asta e clar.

Pornind de la treaba asta, am analizat puţin cam care sunt temerile mele cele mai cele legate de mine ca mamă şi de copilul meu. Luaţi de citiţi :

1. Teama de accidente rutiere – mă înspăimântă ştirile de la ora 5 unde aud numai de copii loviţi de maşini. Pur şi simplu mă îngălbenesc.
2. Teama de răpire – circulă din ce în ce mai des zvonuri despre copii furaţi din malluri, pentru organe, pentru trafic de carne vie, pentru naiba mai ştie ce, iarăşi mă strepezesc.
3. Teama de accidente casnice, domestice, cum vreţi să le ziceţi – s-a opărit, a căzut de pe scară, a căzut în piscină etc. Sunt conştientă că îşi va beli genunchii şi coatele, m-am dus plină de sânge de zeci de ori la mama, nu pentru astea mă consum, ci pentru realele pericole (apa, curentul etc).
4. Teama că o să mi se întâmple ceva şi n-am să îi mai fiu alături – ok, call me crazy, dar cred ca teama asta o are orice mamă, şi vă rog mult să îmi confirmaţi :”>
5. Mai la coada listei educaţia şi alimentaţia - da, nu vreau să devină un copil obez sau analfabet, dar până una alta mă sperie mai tare aspectele legate de sănătate şi integritatea lui ca persoană.

Când m-am apucat să scriu articolul parcă aveam mai multe în minte.... Împărtăşiţi şi voi temerile, mi-ar face plăcere să aflu ce mai gândesc şi alte mame.

Diferenţa dintre Paşte şi Crăciun - Cine a scris Biblia ?

Sunt chiar simpatici ăştia de la PrahovaTV, reportajul cu diferenţa dintre Paşte şi Crăciun îl ştiam de anul trecut, astăzi însă mi-a picat în mână o altă filmare, şi anume "Cine a scris Biblia?" :)) Cineva a spus "un preot de la Târgovişte", da, da, că aici sunt numai d-ăia credincioşi...
Revenind la cele două sărbători, am rămas şocată că babele alea de pe la ţară habar n-au ce înseamnă Paştele şi Crăciunul, pentru unii diferenţa stă în durata postului, pentru alţii în preparatele culinare pe care le pregătesc şi în animalele pe care le sacrifică, dar atât.
Nu mai zic ce jignită se dă o băbuţă când e întrebată dacă merge la biserică......

Merită vizionate.

 

 

Studiu de caz : putoarea de mall

Am zis că nu mă mai consum pentru aşa ceva, dar nu pot, frate, pur şi simplu nu pot sa trec cu vederea.
Probabil e un fenomen nou, sau poate nu e chiar atât de nou dar nu-l ştiu eu că nu-s super prietenă cu mall-urile, dar în seara asta am descoperit şi eu apa caldă. Şi anume putoarea de mall.

Am mers cu bărbatul să mănânc ceva (eu, el să bea o apă că e la dietă), am poposit în Băneasa, în zona cu mese libere , non restaurant, şi mi-am luat ceva de haleală. Ochim o masă, ne aşezăm, alături 3 piţipoance, genul ăla care te măsoară din cap până-n picioare cu privirea şi-apoi întoarce capul şi începe bârfa. Mă rog, mi-am văzut liniştită de farfuria mea până când întorc capul întâmplător în direcţia lor şi o surprind pe una dintre ele imitându-mi în batjocură felul de a mânca..... moment în care am simţit că iau foc. Am fixat-o cu privirea până când s-a uitat către mine şi şi-a dat seama că am văzut-o. Evident, s-a făcut că ba se scarpină în cap, ba butonează la telefon, ba face cuiva cu mâna.

Păi făi panaramelor, că nici piţipoance nu meritaţi să vă spun, măcar alea au ţoale de firmă pe ele.... staţi si jeliţi câte o oră o sticlă de apă plată, toate trei, o faceţi poştă, îmbrăcate în colănţeii voştri luaţi din Europa, machiate cu sclipici la ora 17 şi cu ochelarii Dolce&Ghiolbana pe cap. Veniţi şi râdeţi de unul şi de altul dar nu vă uitaţi la voi că sunteţi PENIBILE, vă ghiorţăie maţele dar ce contează, fată, mergem la mall ! Acolo e lumea bună !
Vai de voi că sunteţi capete seci şi nu vă duce mintea nici cât să treceţi strada, sunteţi false, superficiale, zero valori.
Mi-e scârbă de voi, aţi împânzit oraşele, ne invadaţi, ne sufocaţi, n-aveţi după ce bea apă dar măsuraţi mallurile în lung şi-n lat în căutare de hăndrălăi şi subiecte de bârfă.

Bine zicea bărbată-miu : bagi în seama toate nimicurile! Asta sunteţi, NIMICURI.

Provocare de la Cami

Am preluat chestia asta de pe blogul lui Cami
Pare interesant.
Am răspuns şi eu :

SUNT prea complexată.

AŞ VREA să nu mai fiu atât de complexată :))))

PĂSTREZ vie în suflet amintirea tatălui meu.

MI-AŞ FI DORIT mai multă putere financiară.

NU ÎMI PLACE să fiu minţită.

MĂ TEM că i s-ar putea întâmpla ceva copilului meu. Nu e ipohondrie, nici paranoia, dar cred că teama asta o încearcă orice părinte.

ÎMI PARE RĂU că nu am mai mult curaj să spun lucrurilor pe nume.

ÎMI PLACE să adorm la televizor :)

NU SUNT deloc antisocială sau retrasă, mă integrez uşor.

DANSEZ oricând, oriunde, oricât, cu oricine.

CÂNT în maşină, peste melodie, spre disperarea consortului :D... la naiba, chiar răcnesc...

NICIODATĂ nu reuşesc să fac tot ce îmi propun.

RAR ţin duşmănie cuiva.

PLÂNG destul de des în ultimul timp. Cred ca încă nu mi-au dispărut hormonii din sarcină :))

SUNT CONFUZĂ dacă mă trezesc brusc din somn, am nevoie de câteva minute ca să-mi revin :p

AM NEVOIE de mai multă linişte.

AR FI TREBUIT să mă zbat mai mult în momente-cheie.

AŞ PUTEA să mă mobilizez, uneori sunt delăsătoare.


Pfewww, a fost chiar greuţ.
Bun exerciţiu pentru minte. Încercaţi-l !